te astept ...
ea si ploaia...
picaturile mari si calde ii mangaiau usor si frumos trupul pur...
ma simteam pierdut si copil in fata ei...parea un inger,in rochita scurta si alba,iar buclele mari si brunete ii mangaiau umerii si abia lasau lantisorul turcoise sa se vada...nici nu vroiam sa ma ating de ea,simteam ca o atingere ar fii insemnat sfarsitul...privirile noastre se uneau...ochii ei mari si caprui ma implorau,doar sa o privesc,sa nu ii fac rau....incet ne apropiam unul de altul...zambea asa frumos la mine,incat ma simteam rau si nemernic, in comparatie cu gingasia si inocenta ei...era singura care ma domina,din cauza unui sentiment pur...vroiam sa ma simt stapanul buzelor carnoase,pe care ea le poseda...dar nu puteam,eram impiedicat sa distrug inocenta ei...
ajunsesem foarte aproape de ea....ea m-a sarutat scurt si incet, singurul sarut,prin care citeam iubirea...nu a zis nimic...ne-am intins pe nisipul ud,tinandu-ne de mana si uitandu-ne la cer...ploaia se oprise..nu stiu cum am adormit...
dimineata,m-am trezit...singur..dar fata imi lasase un bilet...avea un scris ingrijit:"te astept vara,pe nisip,in ploaie"...
....era toamna acum,1Septembrie....
Posted in: on miercuri, 5 august 2009 at la 14:25
Suna...foarte frumos! Imi aduce aminte de Stralucirea eterna a mintii neprihanite si in acelasi timp de Camil Petrescu. De ce? Nu stiu!:))